Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.
  • Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.Astăzi este: 31.01.2026
Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare

Aliant: De la automatizare funcțională la inteligență decizională cu ajutorul AI.

Cu o creștere de 30% în 2024 și o estimare de 10% pentru 2025, compania pune accent pe AI contextual, hyper-automation și securitate.
Aliant: De la automatizare funcțională la inteligență decizională cu ajutorul AI.

Compania românească Aliant, integrator de soluții IT și lider în hyper-automation și managed print services, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, marcând o creștere de 30% față de anul anterior. Pentru 2025, compania estimează o evoluție sustenabilă de cel puțin 10%, având ca obiectiv atingerea pragului de 16,5 milioane de euro.

Într-un interviu acordat ZF, Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant, a explicat cum companiile nu mai caută simple soluții RPA sau digitalizări de formulare, ci tehnologii care aduc un avantaj competitiv real. „Asistăm la o tranziție naturală de la automatizare funcțională la inteligență decizională. Sistemele încep să ‘gândească’ alături de oameni – prin agenți inteligenți, AI contextual și platforme AI-native”, a declarat Ciubotaru.

Aliant vede în AI un accelerator strategic, nu un panaceu universal. Soluțiile implementate de companie se concentrează pe livrarea de valoare rapidă, integrarea scalabilă și automatizarea contextuală, axată pe performanță. „AI-ul reduce dramatic timpul de execuție, crește eficiența și aduce capabilități noi. Îl tratăm ca parte integrantă a unui ecosistem mai larg, alături de RPA, low-code și alte tehnologii complementare”, a explicat Ciubotaru.

Hyper-automation devine, astfel, un teren strategic pentru aplicații care învață comportamentul operațional, anticipează blocaje și pot acționa autonom în fluxuri critice. În același timp, Aliant continuă să investească în consolidarea echipei, recrutând specialiști în vânzări, livrare, product management și marketing.

Colaborările cu universități din țară, cum ar fi Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași sau Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, susțin formarea de competențe în automatizare și RPA prin programe aplicate.

Ciubotaru estimează că în următorii 2-3 ani vor avea loc transformări majore în direcțiile de eficiență operațională, transparență și adaptabilitate. De asemenea, gap-ul de maturitate digitală va deveni din ce în ce mai evident: „Companiile care întârzie tranziția digitală riscă pierderi semnificative de competitivitate. Credem că soluțiile inteligente vor cunoaște o creștere de 10-15%, mai ales în zone precum infrastructură, securitate și integrare”.

În ciuda incertitudinilor globale, România are oportunitatea de a-și consolida rolul de hub IT regional datorită talentului local și expertizei în tehnologie, conchide reprezentantul Aliant.

sursa: https://aliant.tech/ro/nout%C4%83%C8%9Bi/aliant-ai-trebuie-privit-ca-un-accelerator-puternic

1118 persoane au citit acest articol.

Pavel Bacila

Specialist Digital Marketing

0 Commentarii

Lasă un comentariu

Urmărește-ne

Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare
Írj nekünk WhatsApp-on!