Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.
  • Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.Astăzi este: 31.01.2026
Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare

Aliant IT: Creștere de 30% în 2024, afaceri de 15 milioane de euro și investiții strategice pentru 2025.

Pentru 2025, compania estimează o creștere sustenabilă de cel puțin 10%, accelerată de implementarea tehnologiilor AI, GenAI și AgenticAI, precum și de optimizarea infrastructurii IT și extinderea portofoliului de servicii.
Aliant IT: Creștere de 30% în 2024, afaceri de 15 milioane de euro și investiții strategice pentru 2025.

Aliant, lider în soluții IT și Hyper-Automation, continuă să își consolideze poziția pe piața din România. Anul 2024 a fost marcat de o creștere semnificativă, de 30%, iar expansiunea a fost determinată de integrarea SoftPepper, companie specializată în soluții ERP, CRM și Ticketing, achiziționată de Aliant în toamna anului trecut.

Pentru 2025, compania vizează o creștere sustenabilă de minimum 10%, sprijinită de mai mulți factori strategici. Implementarea tehnologiilor AI va contribui la reducerea costurilor operaționale de până la zece ori în anumite segmente. Extinderea soluțiilor de Hyper-Automation va combina inteligența artificială, RPA și low-code pentru eficientizarea proceselor. Optimizarea infrastructurii IT va reduce timpul de execuție al fluxurilor operaționale cu cel puțin 30%, iar accentul pe cybersecurity va duce la integrarea unor soluții avansate pentru protecția datelor.

"Transformarea business-ului, eficientizarea operațională și asigurarea scalabilității au fost priorități-cheie pentru Aliant în 2024. Rezultatele au demonstrat impactul investițiilor noastre strategice. Ne dorim să continuăm această evoluție, mizând pe tehnologii inovatoare precum GenAI și AgenticAI, care vor redefini modul în care companiile operează și iau decizii", a declarat Bogdan Ciubotaru, Managing Partner la Aliant.

Investiții strategice și parteneriate cheie

Pentru a susține această creștere, Aliant a realizat o serie de investiții majore în 2024. Printre acestea se numără achiziția SoftPepper, prin care și-a consolidat portofoliul de soluții ERP, CRM și Ticketing, precum și dezvoltarea unor parteneriate strategice în domeniul printing-ului, prin colaborări cu branduri de renume precum Ricoh și Sharp.

Compania și-a extins, de asemenea, serviciile în domeniul Hyper-Automation, utilizând tehnologii avansate pentru a crea soluții personalizate, scalabile și eficiente pentru clienți. În paralel, Aliant pune un accent tot mai mare pe cybersecurity și soluții AI, considerate esențiale pentru protecția și automatizarea proceselor de business. Investițiile în digitalizare și tehnologii cloud continuă să fie o prioritate pentru asigurarea unei infrastructuri moderne, accesibile companiilor și instituțiilor de orice dimensiune.

Transformarea strategică a Aliant a presupus și optimizarea infrastructurii IT, un element esențial pentru creșterea calității serviciilor și dezvoltarea unor soluții robuste și flexibile pentru clienți. Optimizarea proceselor a dus la eliminarea ineficiențelor și la o reducere semnificativă a timpului de răspuns pentru clienți.

În 2025, Aliant își propune să accelereze investițiile în servicii bazate pe AI, cybersecurity și business automation. În același timp, compania va continua extinderea echipei sale, care numără în prezent 55 de specialiști, cu noi talente din domenii precum business development și tehnologie, pentru a susține expansiunea la nivel național și creșterea expertizei în proiecte complexe.

sursa: https://www.zf.ro/business-hi-tech/integratorul-it-aliant-afaceri-15-mil-euro-2024-plus-30-2025-22745775

1112 persoane au citit acest articol.

Pavel Bacila

Specialist Digital Marketing

0 Commentarii

Lasă un comentariu

Urmărește-ne

Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare
Írj nekünk WhatsApp-on!