Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.
  • Digital Romania oferă soluții software pentru pasionații de digitalizare.Astăzi este: 31.01.2026
Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare

Atacurile cibernetice ameninta lanturile de aprovizionare: companiile pierd milioane de lire sterline.

CIPS avertizeaza: organizatiile trebuie sa-si consolideze securitatea digitala pentru a face fata riscurilor tot mai complexe.
Atacurile cibernetice ameninta lanturile de aprovizionare: companiile pierd milioane de lire sterline.

Tot mai multe companii la nivel global se confruntă cu atacuri cibernetice care le afectează lanțurile de aprovizionare, generând pierderi semnificative și perturbări majore în operațiuni. Potrivit unui raport al Chartered Institute of Procurement and Supply (CIPS), aproape o treime (29%) dintre managerii de achiziții au raportat, în ultimele șase luni, atacuri cibernetice asupra partenerilor sau furnizorilor lor.

Atacuri asupra unor companii mari, precum Jaguar Land Rover, evidențiază amploarea amenințării. Jaguar Land Rover a fost nevoită să închidă fabricile timp de o lună în Marea Britanie, Slovacia, India și Brazilia, după ce un atac cibernetic a afectat sistemele informatice, generând pierderi de peste 100 de milioane de lire sterline. De asemenea, companii britanice precum Marks & Spencer și Co-op au înregistrat pierderi de zeci de milioane de lire sterline în urma unor incidente similare. La sfârșitul lunii septembrie, producătorul japonez de bere Asahi a fost nevoit să oprească producția în urma unui atac cibernetic.

Raportul CIPS subliniază că amenințările cibernetice reprezintă o preocupare tot mai mare pentru managerii de achiziții din diverse industrii, inclusiv producție, energie și tehnologie. Conform CIPS, riscurile informatice concurează acum cu șocurile geopolitice și disputele comerciale ca principale amenințări la adresa companiilor, într-un context global tot mai interconectat.

„Natura comerțului global, modul în care privim lanțurile de aprovizionare și mediul digital de aprovizionare sunt din ce în ce mai interconectate. Organizațiile depind tot mai mult unele de altele. Au trecut vremurile în care o companie putea fi considerată o entitate care funcționează izolat”, a declarat Ben Farrell, directorul executiv al CIPS.

CIPS avertizează că aceste incidente majore reprezintă un semnal de alarmă pentru companii, care trebuie să investească în protecția digitală a operațiunilor proprii și să evalueze vulnerabilitățile din lanțurile lor de aprovizionare.

sursa: https://www.biziday.ro/334381-2/

116 persoane au citit acest articol.

Pavel Bacila

Specialist Digital Marketing

1 Commentarii

Adi B.

2025-10-09 11:18:49

",,, companiile pierd milioane,,,fabricile se închid pe o perioadă de 1 săptămână,,," , dar tot nu sa spus cine este cel păgubaș!?! Eu încă nu am văzut CEO sau CFO (sau ce alte anagrame de directori mai sunt), să stea la coadă la forțele de muncă,,,, sau sa fie pe LinkedIn cu fundița-verde: "open for work",,, dar în schimb muncitori văd!

Lasă un comentariu

Urmărește-ne

Digital Romania - Solutii software pentru pasionatii de digitalizare
Írj nekünk WhatsApp-on!