Articol scris de Ana-Maria Stancu 

De aproape un an, predau TIC și informatică în una dintre cele mai mari școli publice din București. Nu mi-am dorit niciodată să predau, întodeauna am știut că meseria de profesor este extrem de grea și că nu îmi doresc să fac asta. Însă, școala aceasta, la fel ca multe alte scoli, atât din urban, cât și din rural, nu găsește profesori de TIC. Așa că, am zis să ajut.

Eu am certificare ECDL, predau cursuri de robotică și programare, fac traininguri privind automatizarea pentru companii și oameni din administrația publică, însă nu am terminat facultate de profil, așa că, conform legii predau ca profesor necalificat, deși, fără doar și poate, știu mult mai mult decât majoritatea profesorilor care predau în prezent această materie. Norocul meu sau al școlii este că în facultate am avut inspirația să fac modulul pedagogic. 

Așa a început experiența mea în sistem. Mai interacționasem cu el, am mai predat în școli, însă, întotdeauna din afara sistemului. Cum este? Vreți un răspuns realist? Sunteți pregătit pentru el?

În particular, pe bucata de TIC, relativ dezastru. Ca să fiu cât de cât constructivă

Am preluat clase de a șaptea și a opta. Probabil și din cauza perioadei de pandemie – asta așa ca să găsim o oarecare scuză – copiii nu știau nimic din materie în afară de niste power point și asta mai mult pentru că profesori de alte materii i-au pus să facă prezentări. Nu știau Word, nu știau Excel, nu mai vorbesc de algoritmi și lucruri mai avansate.

După ce le-am povestit cine sunt și ce fac, m-au întrebat chiar ei direct: doamna, dar de ce ați venit aici? Le-am explicat că am venit pentru că este important ca ei să învețe lucrurile astea, pentru că altfel nu vor avea nici o șansă mai departe. Că sunt acolo doar pentru ei. Evident că s-au uitat ciudat la mine.

Laboratorul de informatică este unul singur la o scoală extrem de mare, are 24 de calculatoare, în contextul în care nu e vreo clasă mai mică de 30 de elevi

Am început să fac cu ei din programă, le-am adus să vadă și niste roboți educaționali, ca să înțeleagă cum funcționează și care este contextul și de ce sunt importante, nu atât materia TIC în sine, ci lucrurile pe care le învață aici – asta dacă îi învață cineva, bineînțeles. 

Pentru cei care nu știu povestea acestei materii, România a fost a patra țară din Uniunea Europeană care a introdus aceasta disciplină în 2017. Un lucru extrem de bun în teorie. Însă, fără pic de strategie de implementare – fără laboratoare de informatică, fără calculatoare funcționale în laboratoare de informatica, fără profesori pregătiți și fără materiale didactice.

Fiind o materie cu o oră pe săptămână, o predau profesori care nu sunt de specialitate, profesori de desen, de religie, de te miri ce materii. Am fost și am predat în cadrul proiectului #altViitor în 26 de școli din mediul rural din zone vulnerabile la orele de TIC – pentru a sprijini profesorii de acolo. Am văzut realitate din teren, în aceste școli. Am văzut profesorii de TIC. În 26 de școli am întâlnit o singura profesoara de informatică care preda aceasta materie, dar am întâlnit într-o școală din Rahova și un professor de religie care predă extrem de bine aceasta materie.

Anul trecut m-am contrat cu Secretar de stat din Ministerul Educației care susținea că toate școlile au calculatoare funcționale. Nu știu cate scoli vizitează oamenii din minister, dar eu sigur am văzut în 2 ani mai multe decât ei.

Chiar dacă asta era situația, am crezut tot timpul că e bine că s-a introdus această materie – este bine pentru că creează un cadru pentru a putea să faci lucruri. Atât noi, RoboHub, cât și alte organizații am început să scriem proiecte pentru a sprijini activitatea acestor profesori. Noi, fiind focusați pe partea de robotică am făcut un manual pentru orele de robotică. Curriculumul pentru TIC conține conceptul de robotică, însă 95% din școlile publice nu au nici un fel de hardware pentru a implementa astfel de concepte. Așa că am făcut un manual și fișe de lecții și evaluare pentru robotică la orele de TIC în mediul virtual.

Dar după ceva timp am realizat că oricâte proiecte am scrie și oricâți bani am atrage, nu avem cum să facem ceva semnificativ, atâta timp cât școlile nu aveau laboratoare de informatică. Am organizat cursuri la Casele Corpului Didactic, am organizat cursuri la noi la sediu, dar la ce bun, dacă profesorii se duceau la ei la scoală și nu aveau pe ce să implementeze ceea ce au învățat?

Așa că am început să milităm pentru laboratoare de informatică și hardware mic în laboratoarele de informatică, adică Micro:Bit sau roboței mai mici.

Aș spune că a fost un succes. În PNRR au fost introduși bani pentru digitalizare în școli. Nu foarte mulți, însă, mulțumită parlamentarului european din România Victor Negrescu, fondurile acestea s-au mărit. El a depus un amendament în Parlamentul European care prevedea care toate Planurile de Redresare și Reziliență scrise de țările UE să aibă cel puțin 10% din bani dedicați educației. Așa se face că avem mai mulți bani.

Doar că, că întotdeauna, diavolul este în detalii. Când s-a scris PNRR în România am încercat să spun cât mai mult celor care scriau că e musai să introducă hardware mic în laboratoare. De ce? Pentru că așa copii învață mult mai ușor și înțeleg mult mai bine astfel de concepte – lucru pe care noi l-am dovedit în toate școlile și cursurile predate.

S-a prevăzut. Se poate să achiziționezi. Numai că suma maxima pentru o școală pentru laboratorul de informatică este de doar 18 000 Euro. Un calculator mai bun, cu o tehnologie care să permită să rulezi câteva programe și să țină cel puțin 5 ani este undeva de la 4000 de RON în sus, adică în jur de 800 de Euro. Nu vorbim aici de calculatoare care să deschidă doar instrumente de editare, vorbim despre calcuatoare care să deschidă soft de modelare 3D, soft de programare, Microsoft for Education și alte programe educaționale. 

La 800 de Euro media de preț a unui calculator performant, cei 18000 euro ajung pentru 22 de calculatoare. Ce hardware mic să mai iei pe lângă asta? Ca să iți ajungă banii de 30 de calculatoare, cât să ajungă oricărei clase, iei niște calculatoare de 2500 RON – adică destul de limitate. 

Calculele acestea vor face diferența în ceea ce privește ce li se predă pentru următorii 5 -7 ani sau cine știe când vor mai fi vreodată bani pentru așa ceva, căci dacă nu era pandemia și sfântul Graal al PNRR nu vedeam noi vreodată atâția bani infuzați în scoli.

Acumj să ne întoarcem la copii. Extrem de greu de atras, capacitatea de atenție extrem de limitată și prinși în treburile lor. Exact cum ne-am fi așteptat de altfel. E din ce în ce mai greu, și aud asta și de la profesorii cu care vorbesc, să le menții atenția. La lecțiile cu Word și Excel a trebuit să stau un pic de capul lor.

Zilele trecute îmi scria un prieten care predă în Ploiești cursuri de robotică și programare, că ar vrea să le predea și noțiuni de editare, căutare pe internet etc și mă întreba dacă am material pedagogic pe tema asta, că el nu e profesor. I-am spus și lui ce recomand și altora: nu ai cum să predai teorie, mai ales pe un altfel de subiect, că vei vorbi singur. Copiii au nevoie de proiecte hand-on pentru a face asta. Eu i-am ajutat să învețe funcții din Word realizând un afiș pentru balul bobocilor, iar Excel făcând un buget pentru viitorul lor proiect de vlogging. Și i-am învățat și cum să atașeze un atașament unui e-mail și să mi-l trimiță. Fiecăruia dintre ei i-am dat feed-back pe e-mail și i-am mulțumit pentru tema. 

Când am ajuns prima dată în scoală și le făceam prezentarea despre ce fac eu zi de zi, cum lucrez cu roboți, ce roboți cunosc, cum funcționează, am crezut că îi dau pe spate, că mă vor asculta interesați. Da, așa a fost. Vreo 10 minute, după care i-am văzut pe toți, rând pe rând cum cedează.

După care, ora următoare le-am adus robotii. Eh, cu totul și cu totul altceva. Altfel le-am explicat despre senzori și programare cu robotul în brațe și exemplificând. Am încercat de-a lungul anului să alternez lecțiile interesante pentru ei, cu cele plictisitoare.

Una dintre clasele la care predau este mai dificilă. Sunt câțiva băieți mai “activi”, însă cu bun simț, ceea ce este extrem de important. Când vorbesc, nu am șanse să le atrag atenția, se uita prin mine și fac eforturi extrem de mari să tacă. La una dintre ore le-am arătat platforma de programare pentru unul dintre roboți, care are și niște provocări. O parte dintre băieții “activi” nu doar că s-au descurcat, însă au terminat primii din clasa lor. Și se vede pe fata lor satisfacția. Mi-au și șpus la final: “nu credeam că pot face asta”.

Reacția aceasta am văzut-o la nenumărați copii, mici sau mari, din urban sau rural. Momentul de wow. Iar acesta moment de wow îl obții cel mai ușor cu un astfel de hardware mic, care îi atrage. 

Cum facem să avem această experiența în toate școlile? Acum un an aș fi zis că ne trebuie fonduri. Astăzi, nu mai spun asta. În episodul doi povestesc mai multe despre sistem și cum se vede acesta din perspectiva unei profesoare de TIC aterizată într-o scoală publică din România.

Sursa: https://republica.ro/ce-am-descoperit-cand-am-inceput-sa-predau-tic-si-informatica-intr-o-scoala-publica